Balanța comercială pe segmentul de automobile între Uniunea Europeană și China este una dezechilibrată, din punct de vedere al raportului vehicule/valoare, conform datelor publicate de ACEA. Importurile de mașini chinezești în Europa s-au apropiat de 10 miliarde de euro, în 2022.
Piața de automobile electrice și hibrid din China a continuat să recupereze în luna septembrie pierderile din lunile anterioare, astfel că a ajuns la o cotă de piață de 37%, cu peste 5 procente peste cea din 2022. Exporturile de automobile NEV (electrice și plug-in) s-au dublat chiar într-un moment în care UE investighează impactul acestora asupra industriei auto din Europa.
Comerțul cu automobile desfășurat de industria auto din Uniunea Europeană a crescut în 2021 cu aproape 6 procente, potrivit datelor Asociației Constructorilor Auto din Europa, generând o balanță comercială pozitivă la finalul anului.
Europa este un exportator net de autovehicule, iar Dacia și BMW sunt unele dintre cele mai importate mărci din Europa, chiar dacă acest lucru poate părea nefiresc. Datele Asociației Constructorilor Europeni de Autovehicule privind țările din care sunt importate cele mai multe mașini pe care le cumpără europenii, analizate de Profit.ro, arată cât de mare este dependența UE de unele țări, între care Marea Britanie ocupă un loc principal.
Acțiunile producătorilor auto europeni consemnează aprecieri consistente la jumătatea sesiunii bursiere de joi, în contextul informațiilor din presa germană privind un eventual acord între SUA și Uniunea Europeană pe tema tarifelor vamale din industrie.
Președintele american Donald Trump a avertizat vineri că va escalada războiul comercial cu Europa prin impunerea unor tarife de 20% pe importurile de automobile asamblate în Uniunea Europeană, transmite Reuters, citat de News.ro.